Despre whistleblowing în organizații

whistleblower-protectionAzi am învãțat un concept nou. Am dat din greșealã peste el iar definiția de pe wikipedia mi-a stârnit curiozitatea și m-a împins sã mã documentez din mai multe pãrți. Și, ca de fiecare datã când aflu un lucru interesant, presupun cã mai existã cel puțin câteva persoane interesate de acel lucru și îl împãrtãșesc.

Ce înseamnã whistleblowing?

O definiþie simplã ne spune cã whistleblowing înseamnã denunþarea unei fraude sau a unui abuz de cãtre angajatul unei companii.

Whistleblowing-ul poate fi de ordin intern, atunci când un angajat denunțã neregularitãțile observate unui superior cu intenția de a remedia situația prin intermediul unor mãsuri interne;

Dar whistleblowing-ul poate fi de ordin extern, atunci când cel intern nu a avut succes sau atunci când angajatul știe sigur cã numai o autoritate reglementatã ar putea sã rezolve neregula sesizatã. Este inutil de precizat cã whistleblowing-ul de ordin extern poate avea implicaþii mult mai urâte, atât pentru compania în cauzã, cât și pentru angajatul ce se angajeazã sã „blow the whistle”.

Existã companii ce încurajeazã whistleblowing-ul

Multe companii, chiar și dintre cele din România, încurajeazã aceastã politicã, atât la nivel intern, cât și la nivel extern. Prin aceastã iniþiativã, companiile au cel puþin douã obiective:

Primul ar fi acela de a elimina pe cât posibil toate neregulile de ordin intern, în special nereguli precum lipsa disciplinei la locul de muncã. Angajații sunt astfel încurajați sã se „toarne” unii pe alții, în mod anonim, evident, în ideea cã disciplina în organizație va crește iar organizația va deveni una prosperã și înfloritoare ca un câmp de maci (ok, comparație prost aleasã).

Potrivit declaraþiilor reprezentanþilor companiilor în care este încurajatã o astfel de politicã, acest prim obiectiv este foarte greu de atins și are foarte multe efecte secundare: în primul rând, ideea de spionaj instalatã în rândul angajaților care determinã o scãdere a randamentului la locul de muncã ºi, mai mult de atât, chiar și acuzații de încãlcare de drepturilor omului.

Cel de-al doilea obiectiv este unul de PR: construirea imaginii de companie responsabilã, gata oricând sã-și asume vina în cazul în care greșește. Acest obiectiv are legãturã cu whistleblowing-ul de ordin extern.

Pe site-ul Universitãþii din California, angajații sunt învãtaþi despre whistleblowing și încurajați sã recurgã la aceastã politicã în cazul în care sesizeazã o problemã ce nu a fost rezolvatã în interior. Existã o secțiune foarte amplã de FAQ în care angajaþilor li se dau toate informaþiile necesare despre aceastã practicã.

Cât de etic este un whistleblower?

Whistleblower-ul este protejat de anonimat, în cazul în care îºi manifestã aceastã dorinþã; anonimat atât fațã de cel pe care îl „denunțã”, cât și fațã de cel cãruia îi raporteazã abuzul sesizat (prin intermediul apelurilor gratuite la anumite numere de telefon).

Totuși, chiar dacã politica de whistleblowing a fost inventatã pentru ca angajatul sã aibã posibilitatea sã raporteze un abuz sau o neregulã de mari proporții, ea poate fi prost înþeleasã; angajatul ar putea sã-și pârascã un coleg de birou care stã pe messenger sau care își prelungește pauza de prânz, chiar dacã aceste lucruri nu îl afecteazã pe el, în mod direct. Motivaþia de a practica whistleblowing-ul poate trece de la una moralã, la una de ordin personal, de eliberare a unor frustrãri.

Un whistleblower trebuie sã spioneze ºi, atunci când situaþia se agraveazã, trebuie sã-ºi susþinã cauza pânã la capãt ºi sã ofere publicului informaþii pe care compania le considerã confidenþiale.

Este etic?
Studiu de caz

În anul 2000, Sheryl Hall, fost coordonator al operațiunilor computerizate de la Casa Albã, a acuzat public administraþia prezidențialã cã a fost implicatã într-o acþiune de acoperire a informațiilor prin e-mail.

Mai precis, aceasta a acuzat Casa Albã cã nu a rãspuns, în mod intenþionat, la atenþionãrile echipei de IT, atunci când i s-a atras atenþia cã sistemul ce ar fi trebuit sã stocheze pe un singur server toate e-mailurile trimise și primite în interiorul Casei Albe nu funcþiona așa cum trebuia iar unele e-mailuri se pierdeau.

Perioada în care aceste e-mailuri nu au fost stocate coincide cu mari scandaluri în care a fost implicatã Casa Albã, precum: cel cu Monica Lewinsky, cel cu Vicepreºedintele Gore (implicat într-o campanie controversatã de fundraising), cel cu presupusa vânzare a locurilor în Departamentul de Comerþ în schimbul donaþiilor de ordin politic ºi cel în care Casa Albã era acuzatã cã a achiziționat dosare de la FBI. Mai mult, ne-stocarea acestor e-mailuri se suprapune cu perioada în care Departamentul de Justiție cerea Casei Albe sã-i punã la dispoziție toate documentele relevante pentru a putea cerceta cazurile expuse mai sus.

În anul 2000, Sheryl Hall ºi alþi foºti angajaþi ai aceluiași departament au declarat cã au fost amenințați cu închisoarea și cu imposibilitatea de a se mai putea angaja pe teritoriul Washingtonului dacã vor face publice neregulile constatate.

Dincolo de PR

Chiar dacã problema whistleblowing-ului se pare cã este mult mai amplã și atinge mult mai multe domenii decât cel al Relaþiilor Publice, nu pot, totuși, sã nu-mi ridic niște semne de întrebare:

1. Oare faptul cã acești foști angajaþi au fost amenințați chiar este de condamnat? La urma urmei, a face whistleblowing nu înseamnã a divulga date confidențiale?

2. Dincolo de imaginea pozitivã pe care ți-o creezi atunci când încurajezi whistleblowing-ul, chiar se meritã sã recurgi la astfel de metode pentru crearea acestei imagini? Ce se întâmplã dacã angajații chiar te iau în serios și lucrurile scapã de sub control?

3. E-mailurile nu sunt confidențiale?

Salvează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *